ASOCIAŢIA GRUPUL LOCAL PRIETENII PESCARILOR OLTENI

Strategia de Dezvoltare Locală a Zonei Pescărești Dunăre-Olt 2021-2027

 

Adresa FLAG : CORABIA, Jud. OLT, str. Portului, nr. 1A cod poştal 235300

Teritoriul de acţiune: unităţile administrativ teritoriale:

Orașul Corabia și Comunele Băbiciu, Brastavățu, Cilieni, Gârcov, Giuvărăști, Gostavățu, Grădinile, Grojdibodu, Gura Padinii, Ianca, Izbiceni, Obârșia, Orlea, Rusănești, Scărișoara, Tia Mare, Stoenești si Fărcașele.

Aria eligibila
28 mai 2025

Asociația Grupul Local Prietenii Pescarilor Olteni implementează în perioada 30.04.2025 – 30.06.2025 proiectul „Sprijin pregătitor pentru elaborarea strategiei de dezvoltare locală a zonei pescărești Dunare-Olt 2021-2027”, cod SMIS 337018, proiect finanțat în cadrul Programului pentru Acvacultură și Pescuit 2021-2027, cofinanțat din Fondul European pentru Afaceri Maritime, Pescuit și Acvacultură 2021-2027. În acest context, vă invităm sa participați la întâlnirea de consultare publica cu membrii comunității pentru colectarea nevoilor și priorităților de dezvoltare a zonei pescărești, în vederea elaborării strategiei de dezvoltare locală a zonei pescărești 2021-2027, intalnire ce va avea loc luni 02.06.2025 ora 10:00 la Centrul multifuncțional pescăresc din Corabia (lângă stadion) .

Această întâlnire se adresează persoanelor fizice/juridice din comunitățile următoarelor UAT-uri aferente teritoriului FLAG Corabia: Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Gârcov, Tia Mare, Izbiceni, Giuvărăști si Corabia.

Întâlnirea presupune :

Colectarea nevoilor și priorităților în dezvoltarea zonei pentru a valorifica oportunitățile de finanțare din PAP 2021-2027 in vederea consolidarii și dezvoltarii sectorului de pescuit și acvacultură, a diversificarii activităților din zona pescărească a județului Olt;

  1. Prezentarea chestionarului pentru identificarea contextului economic, social și de mediu, problemelor și nevoilor zonei, dar și a ideilor/propunerilor de proiecte care se doresc a fi realizate/finanțate prin strategie în vederea completării acestuia;
  2. Culegerea de informatii, printr-o abordare participativă, cu privire la nevoile din teritoriul vizat, care vor sta la baza analizei SWOT necesara elaborarii viitoarei SDL/elaborarii unui audit al dezvoltării socio-economice al zonei pescărești. 
  3. Prezentarea unor proiecte/exemple de bune practici, finanțate prin POP 2007/2013 si POPAM 2014-2020 și implementate cu succes în zonele pescărești.